Melodia de luni care a devenit miercuri

          De mult nu v-am mai dedicat o melodie. De obicei faceam asta luni, dar cum pentru mine saptamana a inceput astazi, o postez acum. E un cantec pe care eu il iubesc. Enjoy!

Urari pentru noul an

     Nu stiu daca am mentionat vreodata cat de mult urasc eu Revelionul. Numai cand aud intrebarea "Ce faci de Revelion?" vad negru in fata ochilor. Atat de tare ma enerveaza seara asta incat de la anul incepand, planuiesc sa imi programez garda in fiecare 31decembrie spre 1 ianuarie al vietii mele de om al muncii. Ha!
    In alta ordine de idei vreau sa va doresc un 2012 in care sa fiti sanatosi, voiosi si la punga grosi! Daca 2012 al meu va fi ca 2011 eu ma declar multumita. La multi ani!

Urarea mea de Craciun

  Dragii mei,

  Eu va doresc un Craciun de poveste, chiar daca zapada se cam lasa asteptata. Sa mancati, sa beti( dar nu prea mult), sa va odihniti, sa stati alaturi de cei dragi cat puteti voi de mult. Daruiti zambete si imbratisari, ca nu costa nimic.
  Sa fiti fericiti si un Craciun minunat!

Scrisoare pentru Mosu`, varianta 25 de ani

    Aseara citeam cu luare aminte scrisoarea Zanei catre Mos Craciun si asa m-a izbit si pe mine un chef de a-i scrie batranului barbos ca am zis ca nu se poate, trebuie! Draga mea Zana daca pe ici pe colo vei zari vreo asemanare sa stii ca nu e plagiat. De multe ori zanele si persoanele mici si vorbarete se aseamana.
So, iata ce a iesit:

  Draga Mos Craciun,
  
      Nu stiu daca iti mai aduci aminte de mine, sa fie vreo 15 ani de cand ti-am scris ultima data. Sunt copilul ala bezmetic, care nu punea geana pe geana toata noaptea cand stia ca trebuie sa vii. Vreau sa stii ca inca sunt suparata pe tine. Cum te-a lasat pe tine inima sa nu vii macar o data sa vorbesti si cu mine? Sa imi zic si eu ofurile de copil. Eu zic, ca ai putea macar acum sa ramai pe 24 seara la o cana de ciocolata calda, promit ca ii dau si lui Rudolf niste bomboane.
     Sa stii ca anul asta nu sunt pretentioasa deloc. Nu prea vreau chestii materiale, desi niciodata nu o sa ma supar de o punga doldora sub brad, vreau insa sa citesti cu atentie ce iti scriu si sa imi aduci lucrurile EXACT cum ti le cer eu, ca-s gandite bine dragul meu Mos.
     In primul rand te rog sa le aduci alor mei cate un sac mare-mare de sanatate, sa le ajunga tot anul viitor. Nu de alta, dar eu nu o sa mai fiu pe aici si nu o sa pot sa ii supervizez cum trebuie. Te rog ca sacul pentru bunica sa fie un pic mai mare, ca ea sigur are nevoie de ceva mai multa sanatate. Un sac de sanatate vreau si eu pentu mine, pentru ca ma asteapta un an asa de greu incat zau ca nu am chef sa umblu pe la neica astia din breasla mea, chiar daca-s la doua usi distanta. Las vizitele la ei pentru mai incolo, la anul nu prea am tragere.
    Mosul meu drag te mai rog eu asa din tot sufletelul meu sa ne mai aduci si cate un sac de noroc. Fii dragut si binevoitor si fa bine ca sacul sa fie legat cu 10 lacate, nu care cumva sa se imprastie norocul si sa fuga pe la altii din el. 
   Anul asta eu vreau in mod special o cutie maricica de intelepciune si una de bunavointa. Mie imi cam lipsesc astea, stii tu foarte bine, asa ca am mare nevoie de ele, mai ales acum ca niste bieti nefericiti de oameni vor avea de-a face cu mine.
   Ti-as mai cere eu multe, draga Mosule, dar stiu ca trebuie sa ajunga pentru toata lumea si nu vreau sa fiu egoista. Tin sa iti mai spun o data ca pe 24 te astept la o ciocolata, cafea sau ce vrei tu, sa mai stam si noi la o vorba asa...ca intre vechi prieteni. 
    Cam atat am avut eu sa iti cer, sa ai grija cum conduci sania, ca doar are si bietul Rudolf o varsta si cine stie cat de bine mai vede!


                Cu drag,
                Andreea, copilul vorbaret

Un om din Bucuresti

         Sunt atat de suparata la ora asta, atat de frustrata ca unii oameni sunt neoameni, incat m-am gandit mult inainte sa scriu. Vreau sa va povestesc despre un om, care poate va va bucura si pe voi asa cum ma bucura pe mine ori de cate ori il intalnesc.
          Totul a inceput acum cativa ani, cand in plimbarile mele pe bulevardul Elisabeta, la Universitate am auzit pe cineva cantand la acordeon tare frumos. Nu m-am oprit sa vad cine e, am mers mai departe. Istoria s-a tot repetat pana cand m-am oprit si am vazut ca este vorba de un batran acordeonist care canta atat melodii din Bucurestiul de odinioara, cat si melodii instrumentale celebre. Canta atat de frumos, incat uneori aveam impresia ca sunt intr-un film.
          Anii au trecut, batranul este tot acolo. In fiecare seara, vis-a-vis de libraria Eminescu, langa irishpubul Charlatans. Pe mine ma incanta. Omul asta nu cerseste, CANTA! In seara asta stateam si ma uitam din interiorul barului la el si ma bucuram sa vad cum lumea se opreste, il asculta si ii arunca fiecare cat poate in cutie. El zambeste, multumeste si canta in continuare.
          Va spun atat: ascultati-l macar o data si sigur o sa vi se para Bucurestiul macar un gram mai melodios.

Placerea de a fi sarbatorit

    Astazi este onomastica mea. Nu cred ca am mentionat vreodata cat de tare ma enerveaza pe mine sa fie ziua mea, fie de nastere, fie de nume. Taraie fixul, taraie mobilul, toata lumea trage de mine ca de un elastic. In loc sa fiu si eu linistita si relaxata ca doar e ziua mea, sunt intr-o agitatie continua. Plus de asta, se prea poate sa fie si un pic de frustrare si oftica. Nu am avut niciodata o petrecere asa...cum imi imaginez eu. Au fost cateva de-a lungul anilor, dar chestii benigne, nimic iesit din comun.
    Vreau si eu domle o petrecere cum au americanii aia amuzanti de prin filme. Vreau si eu sa ma simt ca intr-un episod din Friends. Oare s-o putea?

Simplu: muzica

       Scrierea aceasta este 100% influentata de starea de bine si de plenitudine sufleteasca pe care o am in momentul de fata. Datorita varului meu, care mi-a luat biletul, i-am rerererererererevazut in seara asta pe Baniciu, Vintila si Cnejevici.

        Ma gandeam in timpul concertului cum poate muzica sa te faca sa vibrezi, sa uiti de toate problemele, de toti din jurul tau, sa fii doar tu si cantecul, sa nu mai simti si sa gandesti nimic altceva. De multe ori m-am intrebat cum naiba pot unii sa priceapa muzica house si manele. Astazi am realizat ca fiecare se simte implinit in felul lui. Unii sunt fericiti ascultand la telefon in mijlocul strazii manele, altii topaie incantati in cluburi pe beat-uri de house, Alex al meu da din cap pe Pantera prin camera. Mie imi tresalta inima cand aud "Ceasornicarul" lui Baniciu, chitara lui Knopfler, cantecele celor de la Bon Jovi, minunatele balade ale lui Berti, vocea lui Edith Piaf, romantele lui Alifantis and the story goes on. Nu e de judecat nimeni. Fiecare se simte fericit in felul lui. De ce oare muzica trezeste minunile astea in sufletele noastre?

     
        Toata viata mi-am dorit sa fi stiut sa cant la un instrument, dar iata ca nici in ziua de azi nu am habar. Nici vocea nu ma ajuta. Cat har pot avea unii oameni sa trezeasca asemenea sentimente in semenii lor? Cat de darnic este Dumnezeu cu ei.  Slava Domnului ca exista muzica!